GO Blog | EF Blog
Cele mai recente informații despre călătorii, limbi străine și cultură de la EF Education First
MenuFree Brochure

10 expresii de Crăciun în diferite limbi

10 expresii de Crăciun în diferite limbi

Pentru mulți dintre noi, decembrie este în totalitate despre Crăciun. Cu toate acestea, tradițiile festive au evoluat diferit în întreaga lume, la fel ca și zicalele de sezon. Cunoașterea unora dintre acestea te poate ajuta să discuți ca un localnic.

De la idiomuri ciudate la proverbe înțelepte (uneori), iată câteva dintre expresiile noastre bizare și minunate de Crăciun în diferite limbi din întreaga lume.

1. Germană: Du machst Weihnachten festlicher

Aceasta înseamnă pur și simplu „Faci Crăciunul mai vesel”. Cât de frumos sună? Folosește această expresie fermecătoare în germană pentru a spune cuiva ce simți pentru el/ea sau pentru a-i arăta cât de mult îl/o apreciezi.

2. Engleză: You’re lit up light a Christmas tree

În engleză, când cineva are un zâmbet larg pe buze și strălucește pozitiv de fericire, poți spune că s-a „luminat ca un pom de Crăciun”.

3. Franceză: Ressembler à un sapin de Noël

Tradusă prin „Seamănă cu un brad de Crăciun”, această expresie franceză sună similar, dar este folosită pentru a descrie pe cineva care este îmbrăcat exagerat. De exemplu: participarea la o petrecere de Crăciun purtând multe haine viu colorate și prea multe bijuterii.

4. Italiană: Natale viene una volta all’anno; chi non ne approfitta, tutto va a suo danno

Italienii au înțeles bine. Această expresie înseamnă în esență că sărbătoarea Crăciunului vine doar o dată pe an, așa că ar trebui să profiți la maximum de ea. Și cei care nu o fac? Ei bine, este pierderea lor.

5. Spaniolă: Feliz Día de Reyes

„Feliz Navidad” este Crăciun fericit în spaniolă, cu toate acestea, în Spania este, de asemenea, popular să deschizi cadouri și să sărbătorești cu mâncare și familie pe 6 ianuarie. Aceasta este cunoscută sub denumirea de Bobotează, sau Ziua Celor Trei Regi, deoarece sărbătorește data la care Cei Trei Magi au sosit la Betleem cu daruri pentru pruncul Isus. „Feliz Día de Reyes” înseamnă Ziua Regilor Fericită.

6. Norvegiană: Gode ord skal du hogge i berg, de dårligere i snø

Acest proverb norvegian de iarnă se traduce prin „Gravează-ți cuvintele bune în piatră, pe cele rele în zăpadă”, amintindu-ți practic să nu fii răutăcios. Lasă sentimentele rele să se topească precum zăpada și asigură-te că lucrurile bune din viață le faci permanente. Sărbătorile sunt doar pentru vibrații pozitive!

7. Franceză: Décembre ensoleillé, été mouillé

În Franța se spune că dacă vremea în decembrie este însorită, vara va fi umedă. Totuși, un proverb francez similar este mai optimist; „Noël neigeux, été merveilleux”, însemnând că un Crăciun înzăpezit va aduce o vară grozavă.

8. Engleză: Bah, Humbug!

Cineva care nu intră în spiritul festiv sau căruia nu-i place Crăciunul, este uneori numit în engleză „humbug”. Vecinul tău nu îți urează un Crăciun fericit înapoi? Spune: „Bah, humbug!”

9. Italiană: A Natale con i tuoi, a Pasqua con chi vuoi

Acesta este unul dintre cele mai comune ghiduri ale Italiei pentru eticheta festivă. Ar trebui să petreci Crăciunul cu familia ta, dar poți petrece Paștele cu oricine dorești.

10. Franceză: Avoir une faim de loup

Te-ai săturat să spui „Mor de foame” când te așezi la cina de Crăciun? Cu această minunată expresie franceză, care înseamnă „a avea foamea unui lup”, poți fi mult mai creativ din punct de vedere lingvistic în timp ce stomacul îți cere mâncare.

Dezvoltă-ți noi abilități de limbă străinăExplorează
Primește cele mai recente informații despre călătorii, limbi străine și cultură în newsletterul GO Înscrie-te

Testează-ți engleza în câteva minute

Află mai multe