GO Blog | EF Blog
Cele mai recente informații despre călătorii, limbi străine și cultură de la EF Education First
MenuFree Brochure

10 dintre cele mai uluitoare excursii cu masina in Marea Britanie si Irlanda

10 dintre cele mai uluitoare excursii cu masina in Marea Britanie si Irlanda

Dacă locuiești sau studiezi în Marea Britanie sau Irlanda, ai oportunitatea perfectă să îți petreci weekendurile sau vacanțele călătorind în jurul insulelor britanice. Creează-ți o listă de melodii (poți încerca Spotify de la EF), aprovizionează-te cu gustări și mergi într-una dintre aceste excursii uluitoare prin Marea Britanie și Irlanda:

1. Yorkshire Dales, Buttertubs Pass, Anglia

Abundența de drumuri sinuoase, viraje în ac de păr și terenuri fără sfârșit din Yorkshire oferă ocazia perfectă de a-ți exersa abilitățile de conducere pe un drum îngust. Deși s-ar putea să fii blocat în spatele unui tractor sau două pe traseu, mergi spre Buttertubs Pass, în inima Yorkshire Dales, o urcare epuizantă, notorie din prima etapă a Turului Franței din 2014, și gazda celebrelor gropi adânci de 20 de metri în care fermierii își coborau untul pentru a-l păstra rece pe drumul către piețele locale. Fă o oprire pe traseu la Wensleydale Creamery pentru a gusta cea mai bună brânză din Dales!

2. Burrowdale to Buttermere, Lake District, Anglia

Fiind un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, Lake District este un paradis pentru iubitorii de activități în aer liber. Când explorezi această parte frumoasă a Angliei, care se întinde pe aproape 2.500 de kilometri pătrați, vei descoperi lacuri pitorești, dealuri impozante și cele mai frumoase apusuri de soare din Anglia. Încearcă să conduci de la un lac la altul și să campezi în Buttermere, să te dai cu caiacul pe Lacul Ullswater sau să faci drumeții pe Scafell Pike, cel mai înalt munte din Anglia.

3. Black Mountain Pass, Brecon Beacons, Țara Galilor

Acest pas de 30 de kilometri străbate văile galeze de la Gwaun-cae-Gurwan la Llandovery, traversează poduri înguste care te ridică peste râuri proaspete de munte, se strecoară între ziduri de piatră și urcă până la terenurile de pe legendarul Munte Negru. Ai grijă la oile fără stăpân și asigură-te că ai frâne perfect funcționale pentru a fi în siguranță în acest pas uluitor!

4. Abergwesyn Pass, Powys, Țara Galilor

O altă excursie frumoasă în Țara Galilor este o porțiune de 30 de kilometri care leagă Abergwesyn și Tregar, supranumită Scara Diavolului. Există un motiv bun pentru această poreclă: un drum îngust, aproape vertical, prin pădurea sinuoasă, care nu este pentru cei slabi de inimă. Provocarea este răsplătită cu kilometri de văi unde vei avea doar oi drept companie. Ține cont că de cealaltă parte a dealului este o coborâre abruptă.

5. Cheddar Gorge, Somerset, Anglia

Cheddar Gorge, un defileu de calcar din Mendip Hills, lângă satul Cheddar din Somerset, atrage în fiecare an jumătate de milion de vizitatori care călătoresc pentru a vizita peșterile Cheddar. Fă o plimbare cu mașina prin defileu, unde stânci aproape verticale de 152 de metri se înalță deasupra drumului, iar caprele se urcă pe creste. Se recomandă o călătorie devreme dimineața pentru a evita aglomerația turistică.

6. Cotswolds, Anglia

Cotswolds se caracterizează prin peisaj deluros, sate medievale demne de cărți poștale, castele frumoase și case impunătoare, care te fac să simți că ai pășit pe un platou de filmare din Downton Abbey. Vizitează Castelul Combe, Stroud, Palatul Blenheim și micul sat Bourton-on-the-water. Cotswolds organizează multe festivaluri și evenimente, așa verifică ce se întâmplă înainte de a-ți planifica excursia.

7. Cornwall, Devon, Anglia

Cornwall, în colțul de sud-vest al Regatului Unit, este locul perfect pentru o excursie cu mașina. Coaste accidentate, cu plaje de nisip, porturi ascunse și saloane de ceai pitorești fac din condusul în acest comitat un răsfăț absolut. Există o abundență de priveliști de pe coastă, așa că nu există nicio rută sau interval perfect de parcurs în timpul călătoriei, doar asigură-te că faci o oprire în Lands End, golful ascuns Cadgwith și satul tradițional de pescari Port Isaac. Ah, și gustă niște ceai Cornish cu o brioșă britanică (scone) cât timp ești acolo.

8. North Coast 500, Highlands, Scoția

Dacă te simți ambițios și vrei să călătorești puțin mai departe, Scoția se mândrește cu unele dintre cele mai pitorești peisaje din Europa. Traseul North Coast 500 oferă peste 500 de mile pentru a explora Scoția după pofta inimii tale. Călătorește pe drumurile șerpuitoare de la Inverness la John O’Groats și înapoi din nou spre sud, vizitează distilerii, treci pe lângă castele robuste, descoperă plaje izolate și observă fauna sălbatică pe drum. Dacă ai puțin timp la dispoziție, alege câteva locuri prioritare, cum ar fi Cairngorms!

9. The Wild Atlantic Way, Donegal, Leitrim, Sligo, Mayo, Galway, Clare, Limerick, Kerry and Cork, Ireland

Explorează nouă comitate din Irlanda într-un circuit de 2.500 km de-a lungul frumoasei Coaste de Vest a țării. Admiră insule pitorești pe un traseu uimitor care include cinci parcuri naționale, numeroase plaje, mănăstiri, castele și faruri. Dacă este vreme rea, nu îți face griji – există fabrici de bere, muzee și galerii de artă celebre care așteaptă să fie descoperite.

10. Snowdonia National Park, Țara Galilor

Trasând o formă de „Y” pe hartă, acest traseu neconvențional începe în orașul pitoresc Betws-y-Coed (caută pe Google după podul Pont-y-Pair) și trece prin epicul Parc Național Snowdonia până la Llanberis. Aici, vei vedea gloriosul Munte Snowdon care iese din ceață la 1085 de metri. Apoi, întoarce-te spre sud, pe lângă castelul medieval al lui Harlech, până la Barmouth, unde te așteaptă vederi epice ale Golfului Cardigan.

Învață engleză în UK cu noiAflă mai multe
Primește cele mai recente informații despre călătorii, limbi străine și cultură în newsletterul GO Înscrie-te

Descoperă lumea și studiază o limbă în străinătate

Află mai multe